Spitalul  Municipal Vatra Dornei prin iniţierea unui program de voluntariat îşi asumă responsabilitatea recunoaşterii valorii voluntariatului şi sprijinirii unui voluntariat de calitate mai ales în sfera de îngrijire şi competenţă, asumându-şi datoria de a oferi o experienţă de voluntariat de calitate, printr-o coordonare eficientă a voluntarilor, pentru susţinerea şi dezvoltarea voluntariatului în vederea creşterii contribuţiei sale la dezvoltarea calităţii serviciilor instituției  noastre.

            Acest proiect  presupune acţiuni ce reprezintă un pas important pentru îmbunătăţirea nivelului de sănătate al populaţiei deservite şi a eficienţei serviciilor de sănătate acordate pacienţilor noştri.

Voluntarii dedicati pot aduce îmbunătăţiri reale în vieţile pacienţilor noştri, a familiilor acestora şi a personalului medico-sanitar din unitate.

            Programul nostru de voluntariat este destinat celor care au studii şi calificări în urmatoarele ocupaţii:

          - medici în specialităţile compatibile cu profilul şi activitatea serviciilor oferite

            - asistenţi medicali 

            - infirmiere

            - brancardieri

            În funcţie de solicitările de înscriere în programul de voluntariat, pentru ocupaţiile care nu au fost menţionate, coordonatorul de voluntari va analiza solicitarea, avizând sau nu, dupa caz includerea voluntarului în program.

           

 Spitalul Municipal Vatra Dornei işi rezervă posibilitatea de a refuza motivat cererea unui candidat de a deveni voluntar.

            Documentele necesare înscrierii în programul de voluntariat sunt:

            - cerere desfăşurare activitate de voluntariat

            - buletin / carte de identitate – în copie

            - actele de stare civilă, după caz -  în copie

            - actele de studii, calificare – în copie

            - adeverinţă  medicală, eliberată de medicul de medicina muncii, în original

         -    declaraţie pe propria răspundere că nu are antecedente penale,  nu a fost condamnat pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului sau contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea activităţii de voluntariat, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea

         - Certificatul de membru și Aviz emis de OAMGMAMR., vizat la zi şi asigurarea obligatorie de răspundere civilă profesională – în copie -pentru asistenţi medicali.

           

REGULI   INTERNE:

            Regula internă obligatorie, aplicabilă pentru secţiile/ compartimentele/ serviciile din structura unităţii unde se desfăşoară programul de voluntariat este de a accepta maxim 2 voluntari pe compartimente şi maxim 3 voluntari pe secţii în aceeasi perioada.

            În funcţie de optiunile declarate în cererea de înscriere în programul de voluntariat, respectiv perioada, durata în ore a activităţii de voluntariat, secţia/ compartimentul/ serviciul unde se doreşte implicat, voluntarul va fi repartizat sau redistribuit sau reprogramat,după caz,după o consultare prealabilă a voluntarului.

       

 PROFILUL VOLUNTARULUI:

        -  responsabil

        -  respectuos

        - cu spirit de echipă şi colaborare

        - cu spirit de iniţiativă

        - activitatea se desfăşoară prin transparenţă

        - promovează sănătatea în activitatea desfăşurată

        - se implică activ în activităţile zilnice

        - dă dovadă de dinamism şi perseverenţă

        -  respectă confidenţialitatea

        -  are spirit civic

  • este empatic şi tolerant

 

            CUM POT SĂ DEVIN VOLUNTAR ?

            - depuneţi o cerere de înscriere în programul de voluntariat.

            Cererea de înscriere în programul de voluntariat este un document intern, tipizat pe care secretariatul unităţii îl pune la dispoziţia oricărui solicitant. La cererea de înscriere se anexează documentele solicitate anterior.

            - după aprobarea cererii de către conducătorul unităţii, biroul RUNOS şi consilierul juridic vor întocmi contractul de voluntariat conform prevederilor legii de reglementare a voluntariatului, care se înregistrează în registrul de evidenţă a voluntarilor . Contractul de voluntariat este însoţit obligatoriu de fişa de voluntariat şi fişa de protecţie a voluntarului,care devin anexe ale contractului.

            Anterior începerii activităţii, voluntarul va fi chemat pentru semnarea contractului de voluntariat şi a anexelor, precum şi pentru instruirea initială cu privire la:

            - structura, misiunea şi activităţile organizaţiei-gazdă;

            - drepturile şi responsabilităţile voluntarului;

            - regulamentele interne care reglementează implicarea voluntarului;

            - norme SSM / PSI.

            După indeplinirea procedurii specificate anterior, voluntarul va primi un exemplar al contractului de voluntariat şi al celor două anexe.

            Voluntarul se va prezenta imediat la supervizorul desemnat pentru începerea activităţii de voluntariat.

            Voluntarul nu va intra în secţia/compartimentul/serviciul în care este repartizat pentru activitatea de voluntariat decât în echipamentul de protecţie specific şi purtând ecusonul de voluntar.

           

 BENEFICII :

            Pentru noi:

            - posibilitatea de a angaja tineri cu experienţă de voluntariat relevantă, dovedind astfel dorinţă de muncă şi faptul că ştiu să-şi asume o responsabilitate;

            - posibilitatea de a selecta astfel personal flexibil, activ, creativ, capabil să îşi adapteze şi să aplice abilităţi în contexte şi situaţii diverse;

            - posibilitatea de a selecta personal compatibil cu viziunea şi misiunea noastră;

            - posibilitatea de a selecta personal implicat şi dedicat, nu doar competenţi.

            Pentru angajaţii noştri:

            - oportunitatea de a se implica într-un program de voluntariat organizat de angajatorul său;

            - oportunitatea de a lucra în echipă, de a se reuni în jurul unei cauze comune pozitive;

            - oportunitatea de a întări legătura angajaţilor şi a organizaţiei cu comunitatea, punând în aplicare valorile organizaţiei;

            - oportunitatea angajatului de a-şi asuma rolul de leader;

            - oportunitatea angajatilor de a încuraja inovaţia şi creativitatea;

            - oportunitatea angajaţilor de a-şi dezvolta abilităţile educative şi de formare profesională.

            Pentru tine ca voluntar:

            - posibilitatea de a fi parte a instituţiei noastre

            - posibilitatea de a face parte dintr-o echipă competentă

            - posibilitatea de a câştiga experienţă în vederea obţinerii unui loc de muncă

            - posibilitatea de a-ţi menţine „în uz” cunoştinţe sau abilităţi pe care altfel nu le foloseşti

            - posibilitatea de a învăţa lucruri noi şi a-ţi forma deprinderi utile

            - posibilitatea de a te simţi util

            - posibilitatea de a testa o nouă carieră

            - posibilitatea de a-i ajuta pe cei mai puţin norocoşi, aflaţi în suferinţă

            - posibilitatea de a ajuta comunitatea

            - posibilitatea de a-ţi asuma o responsabilitate

            - posibilitatea de a înţelege problemele comunităţii în care trăieşti

         

  PRINCIPII

            - trebuie să avem o relaţie bună, atât cu pacienţii, cât şi cu colegii. În acest sens apreciem spiritul de echipă şi dezvoltarea de relaţii sincere bazate pe onestitate şi respect reciproc.

            - trebuie să avem o abordare orientată către pacient. Aceasta înseamnă că percepem pacienţii ca pe nişte persoane unice, care au nevoi individuale şi doresc să beneficieze în continuare de experienţa noastră.

            -  trebuie să vedem atât latura fizică, cât şi pe cea emoţională a pacienţilor. Noi privim o persoană în integralitatea sa şi, atunci când stabilim un tratament, să ţinem cont de starea sa de bine din punct de vedere medical, social şi mental.

            - experienţa pacientului reprezintă modul în care aceştia ne percep din mai multe puncte de vedere, incluzând aspecte concrete, cum ar fi efectele tratamentului medical şi oferta de servicii, mediul din cadrul instituţiei spitaliceşti şi mesajele comunicate. Însă experienţa pacientului se referă mai mult la aspecte imateriale şi invizibile, cum ar fi atmosfera din cadrul organizaţiei sau cultura noastră organizaţională.

            Experienţa unităţii noastre înseamnă unirea tuturor acestor aspecte într-o abordare integrată şi individualizată a modului în care ne comportăm, cum învăţăm, ce spunem şi cum spunem.

 

Programul de voluntariat se desfăşoară în conformitate cu prevederile Legii nr.78/2014 privind reglementarea activităţii de voluntariat în Romania şi a Legii drepturilor pacientului nr. 46/2003.