LA CONCURS SE POT ÎNSCRIE CANDIDAŢI CARE ÎNDEPLINESC CUMULATIV   URMĂTOARELE CONDIŢII:

  1. Criterii generale:
  2. au domiciliul stabil în România;
     nu au fost condamnaţi definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului ori contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care i-ar face incompatibili cu exercitarea funcţiei, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;
    au o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate;
    nu au vârsta de pensionare, conform prevederilor legale în vigoare.
  3. Criterii specifice:
  4. sunt absolvenți de învățământ universitar de lungă durată, cu diplomă de licență sau echivalentă în domeniul medicină, specializarea medicină;
    2. sunt confirmați medic specialist sau medic primar;
    3. au vechime de minimum 5 ani în specialitate;

III. Dosarul de înscriere la concurs trebuie să conţină următoarele documente:

  1. cererea de înscriere;
  2. copie după actul de identitate;
  3. copie după diploma de licenţă sau de absolvire, dupa caz;
  4. copie de pe certificatul de medic specialist sau de medic primar;
  5. curriculum vitae- model european;
  6. adeverința care atestă vechimea în gradul profesional sau în specialitatea studiilor, după caz;
    7.cazierul judiciar și certificat de integritate comportamentală;
  7. declarația pe propria răspundere că nu a desfășurat activități de politie politică, așa cum este definită prin lege;
    8.adeverința medicală care să ateste starea de sănătate corespunzatoare, eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de catre medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate;
  8. 9. proiectul de specialitate ( volum de maxim 8-10 pagini tehnoredactate pe calculator cu fonturi de 14)

1.Dosarul de înscriere va fi depus la secretarul comisie de concurs ( la Compartiment RUNOS al Spitalului Municipal Vatra Dornei -Albu Alina – Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.)

2.Documentele solicitate vor fi prezentate şi în original în vederea verificării conformităţii copiilor cu acestea.

3.Rezultatele selecţiei dosarelor se afişează la sediul unităţii prin înscrierea menţiunii ,,ADMIS” sau ,,RESPINS”.

4.Candidaţii al căror dosar de înscriere a fost respins pot depune contestaţie în cel mult 24 de ore de la data comunicării rezultatului verificării. Contestaţia se soluţionează în termen de 24 de ore de la data depunerii de către comisia de soluţionare a contestaţiilor.

Calendarul desfăşurării concursului:

Data limită pentru depunerea dosarelor de înscriere

21.10.2025 ora 16ºº

Data selecţiei dosarelor

22.10.2025 ora 16ºº

Data afişării rezultatelor selecţiei dosarelor

23.10.2025 ora 16ºº

Data limită de depunere a contestaţiilor privind rezultatul selecţiei dosarelor

24.10.2025 ora 16ºº

Data afişării rezultatelor contestaţiilor privind selecţia dosarelor

27.10.2025 ora 16ºº

Data desfăşurării probei scrise

29.10.2025 ora 10ºº

Data susţinerii proiect/lucrare de specialitate

29.10.2025 ora 14ºº

Data susţinerii interviului de selecţie

29.10.2025 ora 15ºº

Dată afişării rezultatelor finale

29.10.2025 ora 16ºº

Data limită de depunere a contestaţiilor privind rezultatul final

30.10.2025 ora 16ºº

Data afişării rezultatelor contestaţiilor privind rezultatul final

31.10.2025 ora 16ºº

BLIOGRAFIE CONCURS PENTRU OCUPAREA FUNCŢIEI

DE  DIRECTOR MEDICAL

  1. Legea nr. 95/2006 republicată, privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare; (Titlurile:I,II,V,VII,VIII,XII,XV,XIX);
  2. HOTĂRÂRE nr. 521 / 2023 pentru aprobarea pachetelor de serviciiși a Contractului-cadrucare reglementează condițiile acordării asistenței medicale, a medicamentelor și a dispozitivelor medicale, în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate
  3. Ordinul nr.1043/2010 privind aprobarea Normelor metodologice pentru elaborarea bugetului de venituri şi cheltuieli al spitalului public, cu modificările şi completările ulterioare;
  4. Legea nr. 46/2003, privind drepturile pacientului- actualizată şi Normele de aplicare a acesteia (Ordinul nr. 1410/2016);
  5. Legea nr. 487/2002, republicata-Legea sănătăţii mintale şi a protecţiei persoanelor cu tulburări psihice, cu modificarile si completarile ulterioare
  6. Ordinul nr.1101/2016 privind aprobarea Normelor de supraveghere,prevenire şi limitare a infecţiilor asociate asistenţei medicale în unităţile sanitare
  7. Ordinul nr. 1.226 /2012pentru aprobarea Normelor tehnice privind gestionarea deşeurilor rezultate din activităţi medicale şi a Metodologiei de culegere a datelor pentru baza naţională de date privind deşeurile rezultate din activităţi medicale
  8. OUG nr. 92/2021 privind regimul deseurilor
    9. Legea nr. 17/2023 pentru aprobarea OUG nr. 92/2021 privind regimul deșeurilor
  9. Ordin nr. 1.761/2021pentru aprobarea Normelor tehnice privind curatarea, dezinfecția și sterilizarea în unitpțile sanitare publice și private, evaluarea eficacității procedurilor de curățenie și dezinfectie efectuate în cadrul acestora, procedurile recomandate pentru dezinfecția mâinilor în funcție de nivelul de risc, precum și metodele de evaluare a derulării procesului de sterilizare și controlul eficientei acestuia
  10. Legea 53/2003- Codul muncii, republicată cu modificările şi completările ulterioare ( art.39, art. 40*, art. 247 – 252);

12.Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice (Capitolul I -Sectiunea a 4-a „Criterii de performanță„ și Capitolul II – „Salarizarea”

  1. OMS nr. 1224/2010 privind aprobarea normativelor de personal pentru asistenţa medicală spitalicească, precum şi pentru modificarea şi completarea Ordinului MSP nr. 1778/2006;
  2. OMS nr. 870/2004 pentru aprobarea Regulamentului privind timpul de muncă, organizarea şi efectuarea gărzilor în unităţile publice din sectorul sanitar, cu modificările şi completările ulterioare;
  3. OMS nr. 921/2006 privind stabilirea atribuţiilor comitetului director din spitalul public;
  4.  Ordin nr.166/2023 pentru aprobarea metodologiilor privind organizarea si desfasurarea concursurilor de ocupare a posturilor vacante si temporar vacante de medic, medic stomatolog, farmacist, biolog, biochimist si chimist din unitatile sanitare publice sau din directiile de sanatate publica, precum si a

functiilor de sef de sectie, sef de laborator si sef de compartiment din unitatile sanitare fara paturi sau din directiile de sanitate publica, respectiv a functiei de farmacist-sef in unitatile sanitare publice cu paturi

17.Ordin nr. 914/2006 pentru aprobarea normelor privind condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească un spital în vederea obţinerii autorizaţiei sanitare de funcţionare

18.Ordin nr. 39 / 2008 privind reorganizarea ambulatoriului de specialitate al spitalului

19.OMS nr. 446/2017 privind aprobarea Standardelor, Procedurii şi metodologiei de evaluare şi acreditare a spitalelor

20.HG nr.1425/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006

 

TEME –CADRU

pentru proiectul /lucrarea de specialitate 

 

  1. Îmbunătăţirea structurii şi organizării spitalului :
  • analiza circuitelor funcţionale;
  • analiza structurii pe secţii;
  • evaluarea relaţiei dintre structurile spitalului şi serviciile furnizate;
  • propuneri de îmbunătăţire a structurii şi organizării spitalului.
  1. Evaluarea serviciilor de sănătate furnizate de spital:
  • analiza activităţii clinice a spitalului pe tipuri de servicii furnizate;
  • analiza fluxurilor de date clinice, pe tipuri de servicii furnizate (codificare, colectare, transmitere şi validare);
  • îmbunătăţirea capacităţii de răspuns a spitalului la nevoile bolnavilor;
  • propuneri de îmbunătăţire a performanţei spitalului pe baza analizei activităţii 
  1. Evaluarea spitalului din punct de vedere al calităţii:
  • calitatea serviciilor;
  • calitatea datelor raportate;
  • calitatea personalului;
  • satisfacţia pacientilor.